Raul Lotru
Sursa: http://www.scritub.com/geografie
Situat in inima Carpatilor Meridionali, bazinul Lotrului se desfasoara ca o uriasa mâna desprinsa din Olt, ale carei degete rasfirate se ating la mari departari de bazinele altor râuri importante, intrate de mult în istoria tarii noastre.
De sub coasta Parângului, din circurile glaciare aflate sub creasta Iezerului, a Gâlcescului si Coastei lui Rus, micile firisoare de apa ce se pravalesc zgomotos peste sau pe sub blocuri haotice de grohotis se unesc mai jos pentru a da nastere unui râu puternic, vijelios, care coboara din golul alpin, se afunda în întunecimea padurii de molid, îndreptându-si cursul spre nord.
Dar molidul tainic, împacat de când lumea cu linistea, nu poate domestici râul navalnic al carui debit creste permanent prin aportul modest dar constant al numeroaselor pâraie ce coboara din culmile vecine. Mai jos ruptura de panta devine si mai accentuata, apele Lotrului fiind nevoite sa se pravaleasca în cascade înspumate, care vuiesc în sihla umeda a padurii.
Abia catre Podul Stefanului se mai linistesc, curgând printre Luncile lui Rusalim pâna la Obârsia Lotrului, unde, dupa ce primeste un afluent de seama – pâraul Pravaletului – îsi schimba definitiv cursul îndreptându-se spre rasarit. Curge înca 4-5 km, repezindu-si apele în cascadele create de oameni pentru dezvoltarea în bune conditii a pestilor, poposind în lacul de la Vidra. De aici apele sale vor patrunde printr-o galerie sapata în talpa muntilor pâna la Ciunget, unde, dupa ce rotesc palele turbinelor, ies la lumina la coada lacului Malaia, dupa un curs subteran de peste 20 km.
În aval de barajul Vidra, la numai un kilometru, un fir de apa razbate iar in vechea albie, acum parca prea mare pentru el. Treptat acesta creste, afluentii mai aducând putin prinos de apa din ce-a mai ramas dupa captarea debitului principal.
La Balindru o alta stavila, de data asta din beton, se ridica în cale. Apele adunate din nou într-un lac sunt urcate cu ajutorul unor pompe uriase si silite sa se întoarca în lacul de la Vidra printr-o galerie subterana.
De aici spre aval încep vestitele cataracte ale Lotrului. Dar apa, din nou saracita în debit, abia razbeste printre gramezile de nisip ce se aduna de câtiva ani de la exploatarea miniera, încarcându-se cu suspensii solide. Culoarea ei devine galbuie, contrastând cu verdele padurilor din jur. Dupa ce iti îmbogateste apele cu cele ale unor afluenti din versantul stâng, curge domol inconjurat de arini tineri pâna la Voineasa, unde primeste afluenti de seama – Manaileasa pe dreapta si Voinesita pe stânga. Sporindu-si astfel debitul, paraseste Voineasa încolacindu-se ca un ssrpe la Piatra Taiata, pentru ca la Gura Latoritei sa primeasca apele curate ale Latoritei.
În continuare, dupa ce au trecut peste palele turbinelor hidrocentralei de la Malaia, sunt conduse printr-un canal de fuga pâna aproape de iesirea din perimetrul localitatii. Aici însa se opresc iarasi în lacul de acumulare de la Bradisor. De aici apele Lotrului vor curge printr-o albie noua, subterana, unindu-se cu undele întunecate ale Oltului la Cârligu Mare.
Asadar Lotrul, un râu puternic de munte ce strabate navalnic codrii desi de molid ducând adesea cu apele sale bustenii sloboziti de pe maluri, si-a schimbat în ultimul deceniu nu numai configuratia hidrografica, dar si destinatia sa în viata si activitatea oamenilor din tinutul sau.
Bazinul Lotrului se întinde pe o suprafata de 1024 km2, fiind mai îngust spre varsare si mult mai larg în partea mijlocie. Spre nord se învecineaza cu bazinul râului Sadu si partial cu bazinul Sebesului. La vest, de la Obârsia Lotrului spre izvoare are ca vecin bazinul Jietului, râu care coboara paralel cu Lotrul din muntii Parâng, îndreptându-se apoi spre Jiul de Est. Spre sud se apropie de bazinul Lotrului izvoare a numeroase râuri ca : Oltetul, Cerna, Luncavatul, Bistricioara, Bistrita, Costesti, Cheia si Olanesti. Bazinele lor sunt separate de cel al Lotrului de catre culmea muntilor Capatânii, care, începând de la Curmatura Oltetului, se desfasoara spre est pâna la Olt. Tot spre sud, bazinul Lotrului se învecineaza partial cu cel al Gilortului, de care îl separa o culme estica a muntilor Parâng ce se intinde de la Coasta lui Rus pâna la Vârful Papusa.
Limita dintre bazinul Lotrului si cel al Sadului se situeaza pe culmea muntilor Lotrului , (Steflesti), iar spre apus o culme, ce porneste din vârful Coasta lui Rus si se întinde pâna la Poiana Muierii, separa bazinul Lotrului de bazinul Jiului.
Istoricul cercetarilor
În spatiul geografic depresionar cunoscut si sub numele de Ţara Lovistei, o buna parte din teritoriu se întinde pe Valea Lotrului pâna la Voineasa. Desi tinutul era izolat si îndepartat de asezarile umane, conditiile naturale favorabile au permis constituirea unor colectivitati umane înca din vremurile cele mai vechi.
O veche legenda locala, pastrata în baladele si cântecele populare, aduce precizari legate de formarea satelor de pe Valea Lotrului. Aici, în linistea tainica a padurilor de nepatruns, ca si în pesteri izolate, si-au gasit adapost cete de haiduci cautate pe poterele unei stapâniri apasatoare. Tot mai des în veacurile trecute, aceasta vale salbatica era numita “valea lotrilor”, ceea ce în vechea limba româneasca avea întelesul de “valea hotilor”. Cu trecerea anilor, unele capetenii de haiduci s-au lasat de haiducie, stabilindu-se în câte un loc adapostit si infiintand câte un sat. Conform acestei legende, Breazu si ceata lui se stabileste la varsarea Lotrului, formând asezarea Brezoi, Malai urca pe firul râului, mai sus, întemeind satul Malaia, iar Ciungu si Voinea patrund adânc în sihla padurii punând bazele asezarilor Ciunget si respectiv Voineasa.
Desigur, aceasta este o legenda ca multe altele pastrate în graiul viu al locuitorilor, dar si aici, ca si în alte locuri, adevarul istoric este altul. O serie de urme materiale si documente atesta existenta unor vechi colectivitati umane pe Valea Lotrului. Fragmente de ceramica apartinând culturii Glina III, descoperite în apropiere de Pestera Laptelui de la Ciunget, indica prezenta unor locuitori înca din neolitic, respectiv din epoca bronzului.
Urme ale perioadei imediat urmatoare, de trecere la epoca fierului, au fost gasite sub forma unor morminte de incineratie în ciste sau cutii de piatra, în necropola de la Valea lui Stan. Se considera ca acest tip de morminte este unic între Carpati si Olt, reprezentând un element al culturii tracice, care sta la baza culturii si unitatii geto-dace din a doua epoca a fierului(epoca Latene).
O moneda de aur cu legenda Coson, descoperita la Brezoi, datând din anul 43 i.e.n, atesta prezenta unor asezari dacice pe aceste meleaguri, iar in timpul cuceririi Daciei de catre romani, acestia construiesc la Gura Lotrului un turn de paza, având rolul de a apara drumul construit pe malul stâng al Oltului. Grigore Tocilescu a descoperit acolo o moneda si o statueta, care însa au fost pierdute în timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Într-un studiu monumental referitor la geografia istorica a Ţarii Lovistei, Ion Conea citeaza o serie de documente din perioada anilor 1233, 1265 si 1311 în care se aminteste de tinutul Lovistei ca despre o “Terra”, precum si de râul Lothur (Lotru). În plus, acelasi autor mentioneaza existenta unor documente din anii 1394 si 1451 în care se vorbeste de proprietatea Manaileasa apartinand oamenilor din Lovistea.
În perioada respectiva, Ţara Lovistei este disputata între stapânirea habsburgica din nord si voievodatele românesti din sud. Primul document scris, din care rezulta existenta unei populatii asezate pe Lotru, este hrisovul lui Radu cel Mare din 20 ianuarie 1505, prin care se întareste mânastirii Cozia vama de la Genune(Câineni). Astfel, în hrisov se specifica : “lotrenii care vor fi negustori si vor purta cumparaturi din tara domniei mele sau de la unguri, toti lotrenii sa plateasca vama sfintei mânastiri, pentru ca pe acel om care nu va plati vama sfintei mânastiri si cât este aceea ce se cuvine, pe un asemenea om astfel sa stie ca-l vom pune în teapa la vad”.
Este cert deci ca resursele economice ale locuitorilor permiteau desfasurarea unui comert, atât în tara(Ţara Româneasca) cât si în Transilvania, produsele fiind transportate uneori pe cararile muntilor spre a evita vama. Asa cum atesta numeroase documente ulterioare, mânastirea Cozia a stapanit secole de-a rândul aceste tinuturi, satele de mosneni contribuind din plin la cresterea avutiilor mânastiresti. Satenii erau obligati sa plateasca numeroase dijme în produse naturale(lemn, miere, lâna) dar si în aur, pe care il extrageau din apele Lotrului prin procedee manuale.
Sunt mentionate în documentele vremii numeroase conflicte între locuitorii satelor de pe Valea Lotrului si reprezentantii mânastirii Cozia, determinate de cresterea continua a exploatarii.
De asemenea, într-un document emis în vremea lui Matei Basarab, se aminteste de plaiesii de pe Lotru, care aveau rolul de a pazi muntii de pe linia granitei cu Transilvania, fiind scutiti de alte obligatii fata de domnie. Zona de granita se întindea pe culmea muntilor Lotrului, urmele bornelor fiind si astazi vizibile.
Asezarile erau organizate în obsti, care reprezentau în principal comunitati de munca. Conducerea obstei stabilea dreptul de folosinta a padurilor de catre fiecare familie, având totodata dreptul la judecata.
Sub aceasta forma si-au dus existenta satele de pe Valea Lotrului pâna la începutul secolului XIX, când încep exploatarile forestiere, care aduc un nou suflu de viata, dar si o noua exploatare a muncii în aceasta vale a linittii si izolarii.
În conditiile unei asupriri crâncene, numerosi razvratiti au luat drumul codrului, alaturi de cei veniti din tinuturi mai îndepartate, constituind cete de haiduci. Actiunile lor, mai mult de razbunare, razbat pâna astazi în bogatul folclor local ce se mai pastreaza în satele de pe Valea Lotrului, ca si în legende de tipul celei amintite.
Alexandru Odobescu, în cunoscuta sa calatorie prin tinuturile Argesului si Vâlcii, efectueaza sn 1860, trecând pe la Gura Lotrului în drum spre Cozia, afla din relatarile unor plutasi de pe Olt ca : .”Satele de pe Lotru sunt cu toate vreo patru, din care Malaia si Voineasa, cele din urma sunt mai însemnate ; carul abia merge pâna-n Malaia ; iar de acolo înainte abia poti merge calare prin matca Lotrului si peste vai, pâna-n Voineasa, iti trebuieste ca la o zi sa faci aceasta calatorie. Pe acolo toti satenii sunt mosneni, dar nu cunosc lucrul agriculturii, ci se hranesc mai mult cu vitele si cu taierea brazilor de prin paduri; cei care n-au iesit din satele lor nu stiu cum e facut carul”.
Treptat începe sa se diferentieze localitatea Brezoi, care prin asezarea sa în apropiere de drumul de pe Valea Oltului, cunoscut si sub numele de “Via Carolina”, refacut în primele decenii ale secolului XIX, beneficia de numeroase legaturi comerciale, astfel ca în 1864 devine prima comuna de pe Valea Lotrului. De la aceasta data dezvoltarea localitatii devine mai rapida si influenteaza, odata cu dezvoltarea industriei de prelucrare a lemnului, si localitatile Malaia si Voineasa.
Un eveniment deosebit care a afectat puternic viata si activitatea locuitorilor a fost razboiul din 1916-1918, care, prin pierderile de vieti omenesti si materiale, a ramas puternic imprimat în inima si constiinta oamenilor.
Înca din primavara anului 1915 începe în defileul Oltului concentrarea de trupe apartinând Grupului Olt-Lotru, al carui comandament se stabileste la Brezoi. Se refac podurile si terasamentele drumurilor si începe constructia drumului strategic de pe culmea muntilor Latoritei, precum si largirea potecilor de munte. Pe vârfurile Robu si Veveretul, ca si pe alte culmi din apropiere, se construiesc fortificatii. Trupele apartinând subgrupului Lotru erau formate din regimentul 5 vânatori, regimentul 2 infanterie, batalionul 1/44 infanterie si 4 baterii de artilerie. La 15 august 1916, au intrat în lupta primele formatiuni. Lupte grele s-au dat în defileul Oltului, care constituia principala poarta de strapungere a Carpatilor. Trupele noastre, din care faceau parte numerosi soldati de pe Valea Lotrului, constituiti în detasamente ce purtau numele localitatilor de unde proveneau, au rezistat eroic pâna la sfârsitul lunii octombrie, când presiunea si ofensiva inamicului impun retragerea.
Au cazut la datorie în aceste lupte, alaturi de generalul Praporgescu, comandantul Grupului Olt, numerosi fii ai tinuturilor Lotrului. Acestor lupte le sta marturie azi monumentul ridicat în 1922 la Brezoi, pe frontispiciul caruia sunt înscrise numele eroilor care si-au jertfit viata în acest razboi pentru întregirea neamului.
În perioada de ocupatie inamica, populatia a fost supusa unei crunte exploatari, prin acapararea unor importante cantitati de produse alimentare. În acelasi timp se intensifica extragerea aurului din mina de la Valea lui Stan, a carei productie atinge 18 kg de aur si 6 kg de argint, si încep exploatarile de mica de la Cataracte.
Dupa primul razboi mondial, odata cu intensificarea exploatarilor forestiere, asuprirea si viata grea a muncitorilor sunt din ce în ce mai greu resimtite. Conditiile neigienice în care locuiau, lipsa asistentei sanitare, desele accidente si timpul prelungit de munca(zi lumina) au dus la puternice framântari ale muncitorilor, tncepând cu anul 1919.
În primavara anului 1920 ia nastere la Brezoi o sectie a partidului socialist si tot în acelasi an se înfiinteaza sindicatul “Valea Lotrului” apartinând muncitorilor forestieri. În acest fel actiunile revendicative devin organizate si se manifesta mai ales sub forma de greve. Înfiintarea în 1932 a Comitetului Judetean Vâlcea al P.C.R a facut ca miscarea muncitoreasca sa fie condusa si organizata dupa principii comuniste. Cu toate acestea, situatia muncitorilor se înrautateste si mai mult prin instaurarea în tara a dictaturii militaro-fasciste. Cresterea enorma a preturilor, în primul rând la produsele alimentare si la îmbracaminte, obliga la munca grea, de 12 ore pe zi, de care nu sunt crutate nici femeile si nici minorii. Societatile “Carpatina” si “Vasilatul”, ale caror actiuni erau în crestere datorita comenzilor de cherestea pentru razboi, nu au luat nici o masura de îmbunatatire a vietii si muncii salariatilor lor. În aceste conditii, conflictele de munca erau foarte frecvente, iar represiunile stapânirii din ce în ce mai violente.
În 1944 celulele comuniste de la “Carpatina” îsi intensifica manifestarile. Sub conducerea comunistilor se întreprind actiuni de sabotaj, între care se poate mentiona taierea cablului telefonic german Sibiu – Piatra Olt, în iulie 1944.
Un suflu nou, revolutionar, se instaleaza pe Valea Lotrului dupa insurectia nationala antifascista armata de la 23 august 1944 si mai cu seama dupa nationalizare, când viata economica este reorganizata dupa principii noi care exclud exploatarea.
În deceniul al saselea al secolului nostru, Valea Lotrului cunoaste o adevarata înflorire prin începerea lucrarilor la constructia hidrocentralei Lotru – Ciunget.
Valea Lotrului devine astfel o “vale a luminii”.
Geografie si trasee turistice:
Principala cale de acces spre Valea Lotrului o constituie drumul national DN 7A ce se ramifica la Gura Lotrului din drumul european E 15A ce strabate Valea Oltului. Aceasta cale este utilizata si de turistii care, venind cu trenul, coboara în statia Lotru, folosind apoi mijloace auto pâna la Voineasa.
De la Gura Lotrului (km 0), soseaua asfaltata se îndreapta spre Brezoi (km 3) apoi, urmând Valea Lotrului, strabate urmatoarele asezari : Valea lui Stan (km 7), Pascoaia (km 12), Saliste (km 14), Malaia (km 23), Valea Macesului (km 31), ajungând la Voineasa (km 38). La Gura Latoritei (km 30) se ramifica spre stânga soseaua ce duce la Ciunget (km 6) si în continuare pâna la Petrimanu (km 20).
Din Voineasa, soseaua în curs de asfaltare urca pe valea Manaileasa pâna la lacul Vidra, pe malul caruia se afla statiunea Vidra (km 61). De acolo, soseaua urmeaza malul drept al lacului Vidra pâna la Obarsia Lotrului (km 78), dupa care, traversând Curmatura Groapa Seaca, coboara la Petrosani (km 112).
Între Voineasa si lacul Vidra mai exista un drum forestier, deosebit de pitoresc, prin Cataractele Lotrului, trecând pe la Gura Dobrunului (km 4 de la Voineasa), Gura Hoteagului (km 7), lacul Balindru (km 13), Gura Hanesului (km 17), Gura Steajei (km 20), Barajul Vidra (km 24), statiunea Vidra (km 27), unindu-se apoi cu DN 7A dupa 28 km.
Cea de-a doua magistrala care taie transversal bazinul superior al Lotrului, desi mai veche, se mentine si azi ca cea mai înalta sosea alpina a tarii. Aceasta este soseaua Novaci – Sebes (DN 67C), care în saua Urdele atinge altitudinea maxima de 2145 m, nedepasita nici de Transfagarasean.
Din Novaci, drumul urca pe muntele Cerbul, trece pe lânga ministatiunea Rânca, traverseaza saua Urdele si coboara la Obarsia Lotrului, dupa 48 km, încrucisându-se cu soseaua Voineasa – Petrosani. De aici acest drum se continua peste saua Tartarau, patrunde în valea Sebesului, ocoleste lacurile de acumulare existente în bazinul acestui râu si ajunge în orasul Sebes (distanta Sebes-Obarsia Lotrului – 88 km).
În bazinul Lotrului se mai poate ajunge din valea Polovragi, urmând drumul forestier de pe valea Oltetului, lung de circa 20 km, pâna la Curmatura Oltetului, si coborând apoi la Petrimanu pe valea Latoritei.
O alta cele de acces, accesibila autoturismelor de teren, poate fi considerata cea de la saua Buceci, unde ajunge drumul forestier ce urca din valea sadului si coboara pe Pârâul Pietrii în Valea Lotrului, mai sus de Voineasa.
Drumetia în spatiul montan pe trasee marcate care se realizeaza în principal vara :
Trasee turistice în zona orasului Brezoi :
Brezoi – Vârful Turtudanul, Brezoi – Valea Doabrei – Varful Sulita,
Brezoi – Valea Satului – Stâna Tarsa – saua Jilisti – M. Dosul Pamântului – Culmea Pârâul Câinelui – Olanesti,
Brezoi – Valea Satului – Stâna Tarsa – Poiana lui Pavel – Valea Lotrisor – Motelul Lotrisor, Brezoi – Culmea Vultureasa – Vârful Vultureasa – Vârful Narutu,
Brezoi – Vasilatu – Valea Vasilatului – Vârful Poiana Sulitei – Culmea Proieni – Vârful Veveretul,
Brezoi – Valea Glodului, Valea lui Stan – Plaiul lui Stan – saua Suhaioasa – Valea Sasa – Saliste
Trasee turistice cu plecare din Malaia :
Malaia – Vârful Zmeuratul,
Malaia – Valea Malaii – La Ezer – Vârful Ursu,
Malaia – Valea Malaii – Curmatura Ezerului – Valea Repedea – Ciunget ,
Malaia – Varful Pleasa – Vârful Molivisul
Trasee turistice cu plecare din Ciunget :
Ciunget – Valea Latoritei – Lacul Petrimanu,
Ciunget – Valea Latoritei – Curmatura Gropita – Stâna Groapa – saua Funicel,
Ciunget – Izvorul Mierlei – Piatra Târnovului – saua Gropita – Borogeana – Ciunget,
Ciunget – Valea Repedea – Curmatura Funicel, Cabana Petrimanu – Curmaaura Oltetului – Vârful Papusa – saua Urdele – Muntele stefanu – Obârsia Lotrului, Cabana Petrimanu – Curmatura Oltetului – Varful Papusa – Cabana Rânca,
Ciunget – Vânata – Vârful Paraginosu – Vârful Fratosteanu – Plaiul Poienii – Voineasa, Ciunget – saua Chica Lupului – Culmea stevia – Plaiul Poienii Nopteasa – Vidra
Trasee turistice în jurul statiunii Voineasa :
Voineasa – Pârâul Cararii – saua Chica Lupului – Ciunget,
Voineasa – Dealul Plaisor, Culmea stevia – Pietrele Albe,
Voineasa – Cataractele Lotrului – Lacul Balindru, Voineasa – Valea Voinesita – Valea Jidoaia – Lacul Jidoaia,
Voineasa – Casa de vânatoare Dobrunu(cu 3 variante),
Voineasa – Gruiul Prejbutei – Vârful Ciresu – saua Chica Lupului – Voineasa,
Voineasa – Vârful Galu – Vârful Dalme – Culmea Sascioare – Voineasa
Trasee turistice în bazinul superior al Lotrului :
Vidra – Curmatura Vidrutei – Vârful Manaileasa Mare,
Vidra – saua Pietrile – Cabana Petrimanu,
Vidra – Cataractele Lotrului – Voineasa,
Vidra – Cabana Obârsia Lotrului,
Cabana Obârsia Lotrului – Cabana Rânca,
Cabana Obârsia Lotrului – Lacul Calcescu – Vârful Coasta lui Rus – saua Cibanu – Obârsia Lotrului,
Cabana Obârsia Lotrului – Pârâul Zanoaga – saua Piatra Taiata – Vârful Parângul Mare – Valea Rosiile – Groapa Seaca – Obârsia Lotrului,
Cabana Obârsia Lotrului – Curmatura Groapa Seaca – Cheile Jietului – Petrosani,
Cabana Obârsia Lotrului – Poiana Muierii – Cabana Voievodul – Petrila, Cabana Obârsia Lotrului – saua Tartarau – Valea Frumoasei – saua Steflesti
Comuna Malaia
Sursa: http://www.primariaonline.ro/judet-Valcea/primarie-Malaia
Comuna Malaia se află aşezată într-o vatră de istorie şi civilizaţie, care a oferit din cele mai vechi timpuri condiţii prielnice de locuire a omului pe aceste meleaguri.
Munţii care străjuiesc comuna din toate părţile, ca nişte ziduri ale unei fortăreţe în cea mai mare parte împăduriţi, au favorizat înfiriparea unei locuiri statornice.
Unele descoperiri arheologice făcute pe teritoriul localităţii au scos la iveală urme din perioada mijlocie a epocii pietrei, numită mezolitic (10000-5500 î.d.Hr). Din acest timp în peşterile din “masivul Buila, s-au găsit fosile de ursus spaeleus.” Muntele Buila se află în partea de sud a comunei Malaia. De asemenea tot aici s-au găsit adăposturi pentru vânători tardenozieni.
Culturile cu caracter tardenozian se caracterizează prin folosirea arcului şi săgeţii. Acum omul a domesticit câinele, folosit pentru vânat. Desigur că pădurea a oferit condiţii omului pentru hrană necesară, pieile trebuitoare pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte. Evoluţia comunei are loc din antichitate, fiind determinată de activitatea pastoralăşi agricolă.
În locurile cele mai favorabile s-au stabilit primele familii, mai ales pe versantul drept al Lotrului, unde clima este mai blândă.
Se pare că atât Latoriţa cât şi Rudăreasa au fost locuite neîntrerupt din cele mai vechi timpuri.
Aceste locuri –bogate în vânat, oferind piatra munţilor şi a pâraielor pentru unelte, izvoare cu apă, păşunea din belşug au făcut ca pe aceste meleaguri să apară stabile aşezări omeneşti.
Viaţa dacică nu a încetat, după cucerirea romană, în aceste locuri de pe Valea Lotrului.
Întregul defileu al Oltului până la Turnu Roşu era sub controlul roman. Imperiul avea sub supraveghere văile din Carpaţii Meridionali, stăpânind căile principale de acces spre capitala lui Decebal, deci inclusiv Valea Lotrului.
Valea Oltului şi drumuri de munte au legat cetăţile din Subcarpaţii Vâlceni de cele ale Gorjului şi Transilvaniei, însă “ele par să fi avut o viaţă istorică oarecum deosebită după dispariţia marelui Burebista.”
Locuitorii acestei văi foloseau potecile munţilor din cele mai vechi timpuri. Oamenii locului ştiu foarte bine potecile, drumurile şi plaiurile care străbat munţii de prin jurul comunei Mălaia.
Potrivit noilor cercetări istorice se pare că Valea Lotrului a fost leagănul dacilor liberi. Această parte de ţară a fost eclipsată de Imperiul Roman, mai puţin de două secole prin cetăţile de la Gura Lotrului, Arutela şi Racoviţa.
“Dacii liberi erau două treimi din Dacia nord-dunăreană la care trebuie adăugat bastionul din ţara Lotrului, unde rezistenţa dacică a durat milenii.”
Valea Lotrului cu munţii falnici şi abrupţi a reprezentat o adevărată fortăreaţă pentru rezistenţa dacilor.
Ceea ce este foarte interesant pentru aceste locuri, din perioada imediat următoare a războiului dintre daci şi romani este faptul că dacii din munţii Lotrului au participat la răscoala împotriva romanilor, din anul 117 d.Hr. în chiar anul morţii lui Traian.
Atestare documentară
Nominalizarea localităţii Mălaia în documente este consemnată începând cu 1 septembrie 1515.
Numele localităţii Mălaia apare pentru prima dată în timpul lui Neagoe Basarab care întăreşte mănăstirii Cozia “munţii Scărişoara, Călugărul, Cozia şi muntele dintre izvoare până la vârful Belitului, cu toate hotarele munţilor Lotrului de peste partea Bistriţei, vârful dealul Mălăii, curmătura cea mai adâncă a Mălăii, curmătura cărării Rudăreasa, Piatra Albă, Piatra Fetei, Pietrele Roşii, Obârşia Repedei, vârful Mălăii, vârful Cocorii, vârful Beliţilor, vârful Terii, muntele Folii, muntele Foarfeca, muntele Cârlig şi râul Olt”.
Toponime
Oamenii pământului au dat nume diferitelor forme de relief, faună, floră care în timp au rămas aceleaşi. Multe din toponime şi antroponime îşi au originea în ocupaţiile locuitorilor.
Cel mai important toponim este cel al numelui satului Mălaia. În privinţa acestui nume cercetătorii au emis mai multe păreri precum:
1. Agricultura a fost una din preocupările de bază ale geto-dacilor, aceştia practicându-o pe zonele cele mai înalte ale Carpaţilor. Numele satului ca de altfel şi înălţimile din jurul său ca: Groapa Mălăii, Mălăiele, ape: Mălăiţa Mare, Mălăiţa Mică, în vatra satului, Piatra Mălăii, Lunca Mălăii îşi au denumirea în îndeletnicirea tradiţională a cultivării meiului plantă cereală din care se obţinea mălaiul, necesar pentru hrană. Cultura meiului a fost practicată până la introducerea porumbului în secolul al XVII-lea, când noua plantă se va generaliza, prin calităţile sale nutritive şi de adaptabilitate la sol şi climă, moştenind însă de la aceasta denumirea pentru făină de porumb “(“mălai”).
Legat de păstrarea recoltelor pe timp mai mare sau pentru a fi apărate de trădători, acestea erau ascunse în gropi, sistem pe care şi azi localnicii îl mai păstrează dar din alte motive, fapt ce ar explica probabil şi toponimul de Groapa Mălăii.
2. O altă teorie legată de toponimul Mălaia este că satul a fost întemeiat de haiducul Mălai, care alături de alţi haiduci Breazu, Voinea şi Ciungu ar fi întemeietorii satelor de pe Lotru respectiv: Brezoi, Voineasa şi Ciunget. Realitatea este cu totul alta.
3. Lingviştii cred că originea numelui satului ar fi numele unei persoane care ar fi pus bazele aşezării sau ar fi avut un rol în viaţa acestuia. Mălaia este formă de feminin de la Malu ( nume întâlnit în documente).
Ciunget
Potrivit legendei întemeietorul satului ar fi fost un haiduc pe nume Ciungu, care s-ar fi aşezat pe aceste locuri. Ciungetul face parte din comuna Mălaia dintotdeauna. Este aşezat în partea de nord a localităţii.
Se pare că numele satului vine de la obiceiul locuitorilor ciungeteni, păstori şi vânători, care tăiau, “ciungeau” crengile cu muguri ale copacilor pentru a hrăni caprele şi vitele. În satul Ciunget există toponimul de “Padina cu Ciungi”.
Ciunget înseamnă pădure de copaci uscaţi, rămaşi în picioare, rupţi la vârf.
Asezare:
Situată în partea central-sudică a României, în partea de nord a judeţului Vâlcea, este încadrată între meridianele de 23˚35’ şi 24˚104’ longitudine esticăşi între paralela de 45˚204 şi 45˚244’ latitudine nordică.
Localitatea Malaia cu satele ce o compun se află la o distanţă de 23 km de Gura Lotrului ( pe drumul european Rm. Vâlcea-Sibiu): Săliştea situată tot pe Lotru, la 9 km mai jos, respectiv Ciunget, aşezat mai sus de Mălaia la 13 km, la confluenţa apelor Latoriţa şi Rudăreasa. Mai izolat se găseşte un trup de 7 – 8 case în satul Ciunget , punctul Rudăreasa .
Se învecinează în partea de nord-est cu comuna Voineasa, la sud cu judeţul Gorj, comunele Vaideeni, Costeşti, Bărbăteşti şi oraşele Horezu, Băile Olăneşti, iar la est cu oraşul Brezoi.
Comuna Malaia dispune de un relief muntos ( aprox. 90 % din totalul suprafeţei administrative ), posibilităţile de dezvoltare ale aşezărilor săteşti fiind limitate . Zonele în care sunt aşezate satele comunei , terase ale râului Lotru şi pârâului Latoriţa , au stabilitate bunăşi sunt ferite de inundaţii , datorită amenajării hidrotehnice a albiilor râurilor . Lacurile de acumulare controlează variaţia debitului de apă datorită precipitaţiilor căzute amonte în bazinele hidrografice ale Lotrului şi Latoriţei.
Comuna Malaia este străbătută de drumul naţional DN7A , drumul judeţean DJ701D şi o serie de drumuri principale şi secundare .
În general starea drumurilor este buna .
Comuna Mălaia este înconjurată de Munţii Lotrului şi Munţii Căpăţânii, despărţiţi de apa Lotrului. Aceşti munţi au înălţimi mari, mijlocii şi sunt alcătuiţi din şisturi cristaline, cu relief glaciar şi cu intense suprafeţe de denudaţie dispuse în trepte. Sunt bogaţi în păduri şi păşuni.
În partea de nord de Valea Lotrului se aflămunţii: Molidvişu-1510 m, Mălaia- 1128 m, Robu-1899 m, Mândra- 1952 m, iar în partea de sud se află munţii: Negovanu-1963 m, Nedeia- 2130 m, Târnovu- 1879 m, Ursu-2134 m, Cocora- 1899 m, Zmeurăt- 1938 m, Preota- 1954 m, Gerea-1886 m, iar de aici culmea munţilor scade treptat până la Olt.
Se observă pe partea dreaptă a Lotrului, în Mălaia suprapunerea unor conuri de dejecţie transportate din munte care au dus la apariţia unor “ veritabile câmpii piemontane, pe care s-au instalat aşezări omeneşti, iar terenurile sunt cultivate de către locuitori”. Dintre aceste terase amintim: Podul Rogozului, Podul Ursului, Podul Prejbii, Podul Ronţi, Podul Cărpănoasei, Podul Străchinii, Podul Căşii, Grinduri, Grot, Podul Vlaicului, Padină.
Pe Latoriţa şi Repedea se pot întâlni roci granitice. Târnovu, Pietrile şi Turcinu sunt munţi calcaroşi apăruţi în era mezozoică.
